Oftalmoscop și retinoscop

Oftalmoscopul luminează retina prin defectul normal al irisului, care este pupila. Razele de lumină care formează imaginea retinei reapar prin pupilă. Diafragma de vizualizare (fereastra) oftalmoscopului conține o lentilă care modifică razele de lumină pentru a ajuta utilizatorul. În cadrul procedurii, se analizează structurile care se află în partea cea mai interioară a globului, cunoscute în mod colectiv sub numele de fondul ochilor: retina, vasele de sânge retiniene, capul nervului optic (disc) și, într-o măsură limitată, coroida subiacentă.
Pupila este frecvent dilatată farmacologic pentru a facilita inspecția retinei și pentru examinarea maculei. Unul paralizează mușchiul pupiloconstrictor al irisului cu medicamente parasimpatolitice topice neresorbabile, cu acțiune scurtă, rezultând o deschidere pupilară mai mare. În comparație cu oftalmologul, internistul, neurologul sau pediatrul se concentrează în special pe manifestările funduscopice ale bolii sistemice și mai puțin pe boala oculară locală.
Sinonime pentru examinarea funduscopică includ fundoscopie, oftalmoscopie și oftalmoscopie directă. Doar oftalmologii efectuează retinoscopia și oftalmoscopia indirectă, care necesită alte echipamente și oferă informații diferite.

Retinoscoapele sunt dispozitive optometrice care sunt folosite pentru a lumina în ochiul unui pacient și pentru a observa reflexia de pe retină pentru a măsura eroarea de refracție a ochiului. Principiul de funcționare al retinoscopiei este principiul lui Focault.

Retinoscopia determină eroarea de refracție a pacientului prin stabilirea lentilelor corective care plasează punctul îndepărtat al ochiului la infinit. Infinitul este simulat la vizorul retinoscopului unde sunt adunate toate fasciculele de lumină care se reflectă din ochiul pacientului. Punctul îndepărtat este punctul în care lumina retinoscopului se concentrează după reflectarea retinei. Este definit ca punctul din spațiu care este conjugat cu retina într-un ochi neacomodat.

Când punctul îndepărtat este situat în spatele retinoscopului sau în spatele retinei, nu se va observa nicio schimbare a direcției luminii, creând un reflex „cu mișcare”. Când punctul îndepărtat este situat între retinoscop și ochiul pacientului, acest punct acționează ca un punct de sprijin, creând un reflex „împotriva mișcării”. Când punctul îndepărtat se află în planul retinoscopului, neutralitatea este observată fără mișcarea reflexului.
Există patru stări de refracție principale ale ochiului: emetropie, miopie, hipermetropie și astigmatism. Emmetropia (viziunea normală) este o stare de refracție în care razele de lumină paralele sunt concentrate pe fovea unui ochi neacomodat și apar ca raze de lumină paralele. Dacă acesta este cazul, se va observa neutralizarea.

Miopia constă în raze de lumină care ajung într-un punct de focalizare în fața retinei într-un ochi neacomodat și apar ca raze de lumină convergente. „Împotriva mișcării” se observă la pacienții miopi necorectați. Hipermetropia constă în raze de lumină care ajung într-un punct de focalizare în spatele retinei într-un ochi neacomodat și apar ca raze de lumină divergente. Hipermetropia produce „cu mișcare” la retinoscopie la pacienții necorectați optic. În cele din urmă, cu astigmatism, razele de lumină formează două puncte de focalizare în ochi. Astigmatismul poate produce fie un reflex „cu” și/sau „împotrivă”.

Locația punctului îndepărtat poate fi modificată pe baza lentilei de corectare plasate în fața ochiului. Pacienții cu emetropie vor avea deja punctul îndepărtat la infinit, deoarece razele reflectă paralel cu ochiul și nu necesită lentilă corectoare. Între timp, pacienții cu miopie vor avea un punct îndepărtat între ochiul pacientului și infinit, deoarece razele lasă ochiul convergând, necesitând o lentilă minus pentru a împinge punctul îndepărtat în exterior. Pacienții cu hipermetropie vor avea un punct mult dincolo de infinit, deoarece razele reflectă divergenți de la ochi, necesitând o lentilă plus pentru a trage punctul focal către ochi.